CORRIGER LES PAROLES

Paroles : Când o să mor o să mă iubiți

Yeah, yeah

Știu, greșesc enorm (Enorm)
Știu, greșesc sunt om (Om)
Am încercat să mă schimb dar nu e deloc ușor
Mi-am văzut frați căzuți, unii încă mai dorm (Dorm)
Mi-am dus prieteni la groapă, și zilnic mi-e dor (Mi-e dor)
Am stat cu fete de treabă dar am stat și cu zdrențe (Zdrențe)
Am învățat că oamenii îți poartă fețe (Fețe)
Nu m-am ascuns niciodată de tristețe (Tristețe)
Am stat cu demoni, le-am băut din esențe
Aseară am vorbit cu Dumnezeu, mi-a zis că-s Dumnezeul lor
Am vorbit cu moartea, mi-a promis, mă ia în somn
N-am vorbit cu garda, știi că nu-s genul să torn
Am vorbit cu mine, mi-am găsit locul pe tron
Când o să mor o să mă iubiți, e clar
Atâtea capcane uite, homie, c*m le sar
Viața-i despre riscuri am dat totul pe un zar
N-a fost totul în zadar
Nici atunci când n-aveam bani și voiam c*mva să-i fac
Nici atunci când am iubit da' într-un final ea a plecat
Nici atunci când măturam, tot ceea ce-n jur s-a spart
Ți-am văzut sufletu'-n în ochi, nu-l ascunde după fard
Când o să mor o să mă iubiți (Când o să mor o să mă iubiți)
Când o să mor o să mă iubiți
Și din ziua în care n-o să mai fiu
Să-ți amintești c-am fost aicea un timp (Că am fost aicea un timp)
Când o să mor o să mă iubiți (Când o să mor o să mă iubiți)
Când o să mor o să mă iubiți
Și din ziua în care n-o să mai fiu
Să-ți amintești c-am fost aicea un timp (Că am fost aicea un timp)

Mă piș pe arfe, haine sc*mpe gen designer Gucci
Stăteam pe străzi rupți în talpă toți papucii
Și aveam sărăcia-n brațe dar c*mva le-am și legat
Mi-au venit puști la concerte ce plângeau că i-am scăpat
De tristețe și depresie și gânduri suicidale
Când toți au cântat de branduri, eu am stat și am scris din foame
Pentru oamenii ăia simpli ce tu îi privești cu dispreț
N-ai văzut mai mult de ochi, fiindcă pui pe orice preț
Dar nu totul are un preț în morții tăi, lasă vrăjeala
Câte un strop de libertate pentru unu' cu pârnaia
Cât costă o viață nouă pentru o mamă fără soț
Cât duce un suflet uman, într-o lume de roboți, ia zi
Pun pariu, nu știi răspunsul
Tot te lupți de-o viață întreagă, însă doar tu ești intrusul
Ai dat și de bani grămadă, te-a orbit, ți-a plăcut gustul
Iar câți trebuiesc să strâng, nu mă întreba că nu știu